PARTEA 1: Conținut teoretic

Bazându-se pe progresele din neuroștiință și pe noile perspective asupra naturii diferențelor de învățare, Designul Universal pentru Învățare (UDL) este o abordare pentru proiectarea curriculei – inclusiv obiective de instruire, metode, materiale și evaluări – care sunt suficient de flexibile încă de la început pentru a se adapta diferențelor dintre cursanți (Meyer & Rose, 1998, 2000, 2005; Rose & Meyer, 2002). Potrivit lui Rose și Meyer (2002), UDL se bazează pe premisa că „barierele în calea învățării apar în interacțiunea cu curriculumul – nu sunt inerente doar capacității celui care învață. Astfel, atunci când educația eșuează, programa, nu elevul, ar trebui să-și asume responsabilitatea adaptării” (p. 20).

În mod similar, atunci când un curriculum este conceput în mod universal pentru a permite unei game largi de cursanți să acceseze și să progreseze în curriculum: toți elevii – inclusiv cei care nu au nevoi speciale în sine – vor beneficia de medii de învățare mai flexibile. UDL este un mijloc de identificare și eliminare a barierelor din curriculum în timp ce construiesc schele, suporturi și alternative care răspund nevoilor de învățare ale unei game largi de elevi. În mod specific, un curriculum UDL este caracterizat prin furnizarea de 1. reprezentări multiple sau flexibile ale informațiilor și conceptelor („ce” de învățare), 2. opțiuni multiple sau flexibile în exprimare și performanță („cum” de învățare) și 3. moduri multiple sau flexibile de a implica cursanții în curriculum („de ce” învățării; Rose și Meyer, 2002).