PARTEA 2: Activități de promovare a incluziunii

TITLU

Dansul Inclusiv - Dansează și Îngheață

SCOP

De a preda mișcarea locomotorie și formele nemişcate într-un joc de freeze dance, activitatea se adaptează la orice tip de provocare, mai ales în acest caz pentru elevii cu probleme fizice.

Acest dans folosește mișcări locomotorii, mișcarea scaunului cu rotile și forme nemișcate. Poate fi folosit în clase incluzive și autonome. În timp ce se aude muzica, copiii călătoresc prin spațiu folosind direcții și tempo-uri diferite. Când muzica se oprește, ei îngheață într-o formă nemișcată. Dumneavoastră sau elevii puteți decide asupra mișcărilor pentru călătoria în spațiu și asupra tipului de forme.

Elevii vor învăța mișcări creative.

Elevii vor ține o poziție „înghețată”.

Elevii se vor opri când muzica se oprește.

Activitate de dans incluzivă în clasă.

PROVOCAREA DESPRE INCLUZIUNE ABORDATĂ

Dizabilități fizice

DOMENIUL ARTISTIC

Artele Spectacolului

DURATĂ

30 minute

INSTRUCȚIUNI PAS CU PAS

1. Profesorul curăță suprafața de obiectele periculoase.

2. Profesorul se asigură că elevii nu se ciocnesc unul de altul.

3. Profesorul stabilește clar regulile de activitate.

4. Informează copiii că atunci când muzica este pornită, se vor mișca în spațiul de dans, iar când muzica se oprește, vor îngheța într-o formă.

5. Anunță o mișcare locomotorie și o direcție sau un tempo, cum ar fi „Mergeți înainte încet”. Dacă acestea sunt prea multe concepte pentru ca să le înțeleagă copiii, numiți doar mișcarea locomotorie și adăugați o demonstrație. Demonstrați  dans/mișcare creativă. Demonstrați înghețarea când muzica se oprește.

6. Redaţi melodia selectată

7. Apoi opriţi muzica şi spuneţi tuturor copiilor să îngheţe.

8. Un tip de formă înghețată se numește: o formă rotundă sau o formă largă sau o formă joasă, printre multe altele. Susține instrucțiunile verbale cu un semn imprimat pentru fiecare mișcare locomotorie și fiecare tip de formă.

9. Continuați modelul de mişcare și înghețare de mai multe ori și apoi puteți adăuga mişcarea cu un partener sau îngheţarea cu un alt elev.

Copiii surzi sau cu probleme de auz îi pot urmări pe ceilalți copii și puteți folosi un semnal vizual de oprire pentru a indica faptul că muzica s-a oprit.

Copiii orbi sau cu deficiențe de vedere pot auzi muzica și se pot mișca în spațiu, în timp ce ceilalți copii se uită pentru a se asigura că nu se lovesc de ei.

Acest dans este, de asemenea, potrivit pentru copiii care folosesc scaune cu rotile manuale sau electrice, premergători sau cârje. Ei pot folosi tot corpul sau doar părți ale lui pentru a realiza formele. Folosiți profesorul de sprijin sau un coleg de-al elevului cu copiii atunci când este necesar pentru a consolida instrucțiunile și indiciile.

MATERIALE ȘI RESURSE ADIȚIONALE

- muzica pe laptop, orice melodie potrivită pentru dans

EVALUARE

• În ce măsură elevii se simt mai incluși când au participat la activitate?

• În ce măsură elevii s-au implicat și au participat pozitiv la activitate?

• Ce schimbări de performanță, de progres în educație se observă în rândul elevilor cu diverse provocări?

TITLU

Fă-o singur și joacă-te singur

SCOP

Realizarea și instrumentarea cu materiale pe care le putem găsi (maraka), dezvoltarea de noi instrumente, înțelegerea modului în care apar sunetul, crearea muzicii ca grup

DOMENIUL ARTISTIC

Muzică

DURATĂ

40 minute

INSTRUCȚIUNI PAS CU PAS

1. Sunt examinați ochelari de hârtie, ideile sunt despre ceea ce face. 

2. Profesorul pune o mână de orez în pahare și cupele sunt capsate. 

3. Fiecare elev își pictează maraka cu culoarea pe care o dorește. 

4. Elevi cântă împreună, acompaniați de melodia „Shake Maraka” cu marakas-ul lor.

MATERIALE ȘI RESURSE SUPLIMENTARE

• Pahar de hârtie sau rolă de carton 

• Linte, grâu bulgur sau orez 

• Sârmă stabilă 

• Creioane

EVALUARE

1. Toți elevii din clasă și-au proiectat propriul instrument? 

2. Ar putea ei să facă ritmul cu instrumentele pe care le-au făcut?

3. Au putut acompania melodia folosind propriile instrumente?

SURSĂ

Do yourself and play yourself – Onur EROL (EĞİTENKİTAP)

TITLU

Superdivers

SCOP

Participanții devin conștienți de diferențele fizice și de multe alte diferențe care pot caracteriza oamenii. Oamenii vor învăța conceptele de diferențe vizibile și invizibile și de superdiversitate.

Provocări ale incluziunii abordate (principale): fizică

Competenţele secolului XXI promovate: Abilități sociale și interculturale

DOMENIUL ARTISTIC

Arte Vizuale (Fotografie)

DURATĂ

2 sesiuni: 45 min + 45 min

INSTRUCȚIUNI PAS CU PAS

Problema actuală: oamenii sunt diferiți în multe aspecte. Aspectul fizic este imediat vizibil și evidențiază multe diferențe precum gen, etnie, vârstă. Alte diferențe nu sunt atât de evidente, și anume statutul socioeconomic, realizările școlare etc. Lumea actuală este caracterizată de superdiversitate (Vertovech, 2007).

Etape

Partea A

1. brainstorming: formatorul le cere elevilor să definească conceptul de diversitate și să își sintetizeze perspectivele

2. instrucțiuni legate de artă: formatorul introduce subiectul portretelor și oferă informații despre modul de realizare a portretelor, care evidențiază diferențele fizice.

3. Activitatea A1: elevilor li se oferă un set de mai multe portrete și sunt explorate diferențele fizice.

4. discuție: elevii discută despre numeroasele diferențe fizice. Formatorul îi îndrumă să exploreze alte diferențe, oferind exemple de diferențe vizibile și invizibile și introducând conceptul de superdiversitate, oferind exemple.

5. Activitatea A2: elevilor li se oferă sarcina de a realiza sau de a colecta câteva portrete care evidențiază diferențele dintre oameni.

partea B

1. partajare: elevii își împărtășesc portretele și comentează diferențele evidențiate.

2. rezumat: formatorul rezumă principalele puncte care au reieșit din discuție

MATERIALE ȘI RESURSE SUPLIMENTARE

Aparat de fotografiat

photos of portraits

EVALUARE

SCOP: Scopul a fost atins sau nu? În ce măsură?

La sfârșitul sesiunii, elevii ar trebui să fie capabili să răspundă la următoarele întrebări:

● în ceea ce priveşte incluziunea

• care este definiția diversității

• care sunt diferențele vizibile și invizibile

• ce este superdiversitatea

● în ceea ce priveşte instrumentul artistic

• care sunt strategiile pentru a realiza un portret

SURSĂ

Vertovec, S. (2019). Talking around super-diversity. Ethnic and Racial Studies, 42(1), 125-139.

Vertovec, S. (2007). Super-diversity and its implications. Ethnic and racial studies, 30(6), 1024-1054.

TITLU

Jocuri de teatru fără vedere

SCOP

Îmbunătățirea conștientizării vizuale a elevilor prin construirea încrederii în exprimare - fizică și vocală, îmbunătățirea gândirii creative, abilitățile motorii și de lucru în echipă, construirea empatiei.

Îmbunătățirea incluziunii elevilor cu deficiențe de vedere.

DOMENIUL ARTISTIC

Teatru / artele spectacolului

DURATĂ

Sesiune unică de 90 de minute, care poate fi extinsă în serii de sesiuni de 60 de minute în cazul în care școala, facilitatorii desemnați și elevii înșiși demonstrează un interes și/sau o nevoie mai profundă.

INSTRUCȚIUNI PAS CU PAS

Faza I: Pregătiri

1.    Formarea grupurilor și evaluarea nevoilor/cerințelor membrilor

Acest atelier special este dezvoltat cu scopul de a îmbunătăți incluziunea elevilor cu deficiențe de vedere și nivelul de înțelegere generală și conștientizare vizuală a tuturor elevilor implicați. Acest atelier ar trebui utilizat în școlile care au integrați elevi cu deficiențe de vedere pentru orele la care paricipă acești elevi, precum și pentru întreaga comunitate școlară. Facilitatorul trebuie să investigheze nevoile și cerințele membrilor grupului, dincolo de cele ale copilului/copiilor cu deficiențe de vedere, pentru a formula sarcinile pe care le va oferi copiilor, precum și modalitățile posibile prin care aceste sarcini pot fi efectuate sau explicațiile modificate, în caz de necesitate. Facilitatorul unui astfel de atelier trebuie să se pregătească prin verificarea conținutului disponibil pe tema vederii afectate – abilități, competenţe, riscuri, mediu, concepte greșite etc. – creat în cadrul proiectului VISION (vezi lista surselor) .

Ceea ce ar fi important să citească facilitatorul este „Deficiența vizuală – prezentarea diverselor afecțiuni și diferite tipuri de pierdere a vederii” pentru a înțelege ce limitări pot avea elevii cu diferite afecțiuni.

Facilitatorul ar trebui, de asemenea, să citească cu atenție „Pericolele de a simula orbirea: Probleme cu simularea orbirii și o modalitate mai bună de a învăța despre orbire” de Arielle Michal Silverman (vezi lista surselor) pentru a se pregăti cât mai adecvat posibil.

Nu în ultimul rând, facilitatorul trebuie să-și consulte agenda și să testeze exercițiile cu cel puțin un elev cu deficiențe de vedere pentru a prevedea și a elimina greșelile evitabile sau presupunerile greșite. Fascilitatorul ar trebui să fie, de asemenea, conștient de faptul că diferite tipuri de deficienţe de vedere pot necesita ajustări și pregătiri diferite.

2.    Pregatirea planului de sesiuni & logistica

Facilitatorul ar trebui să fie suficient de flexibil pentru a putea alege dintr-o listă de jocuri în funcție de grup – ce provocări sunt prezentate în cadrul grupului și dacă există exerciții și jocuri care ar putea fi nepotrivite (de exemplu, un joc de contact fizic strâns într-un grup mixt cu băieți și fete musulmani și nemusulmani).

Facilitatorul ar trebui să depună toate eforturile posibile pentru a respecta sfaturile de incluziune, pentru a instaura armonia în cadrul grupului și din nou, mai ales în cazul unor jocuri de interacțiune/contact strâns sau disconfort fizico-psihologic cauzat de pierderea vederii, pentru a oferi posibilitatea de a „nu juca ” un anumit joc sau pur și simplu observarea întregului atelier. Niciun copil sau adult nu poate fi complet sigur de reacția sa la activitățile în întuneric. Chiar dacă se consideră destul de capabili să facă asta, ar putea exista surprize.

Faza II: Atelierele de teatru propriu-zise

Facilitatorul poate începe cu un cerc de cunoaștere. Toți participanții își anunță numele individual. Apoi faceți din nou cercul, de data aceasta cu nume și gest (sau sunet) – după fiecare nume+gest (sau sunet), restul grupului repetă numele+gestul (sau sunetul) sincron. Apoi numele+gestul (sau sunetul) se face ceva mai repede, cu repetare sincronă de către restul. Apoi direcția în cerc se schimbă și de data aceasta participanții fac doar gestul (sunetul), dar foarte încet. Restul trebuie să repete gestul (sau sunetul) cu aceeași viteză. Apoi pronunțăm numele doar foarte încet și distinct.

În ceea ce privește exercițiul de deschidere și de cunoaștere de mai sus, facilitatorul trebuie să pună pe cântar câteva aspecte importante, înainte de a decide cum să-l abordeze:

- în cazul în care grupul include un participant sau participanți care sunt complet nevăzători și ar omite complet partea gestuală, facilitatorul poate înlocui gestul cu un sunet distinct;

- dacă grupul include un elev sau elevi cu deficienţe de vedere, dar cu capacitate vizuală utilă, facilitatorul poate decide să includă o explicație suplimentară sau o demonstrație tactilă a gesturilor utilizate (mai ales dacă doar o mică parte a gesturilor necesită explicație) într-o manieră tactilă;

- oricare ar fi decizia și scenariul, facilitatorul trebuie să fie conștient de cât de importante sunt gesturile pentru includerea persoanelor cu deficienţe de vedere și ar putea folosi acest exercițiu sau un exercițiu special dedicat, pentru a lucra asupra gesturilor împreună cu elevii cu deficienţe de vedere din școală. Gesturile înseamnă puțin pentru ei, însă pentru cei văzători gesturile sunt o parte importantă a „normalității”. Facilitatorul ar trebui să sublinieze acest lucru grupului și, probabil, să-și concentreze atenția asupra contactului vizual, deoarece cele două subiecte merg mână în mână.

N.B. Acolo unde grupul include.

După aceasta, participanții pot rămâne în cerc și pot împărtăși cu ajutorul unui cuvânt ce simt în această zi și în acest cadru particular.

Înainte de a începe exercițiile fără vedere, facilitatorul poate face câteva exerciții suplimentare de încălzire.

De exemplu, „perechile se conectează”. Exercițiul se face în perechi. Facilitatorul strigă lucruri care de obicei vin în perechi și cuplul trebuie să facă o reprezentare a acestor lucruri cu corpul lor, numărând 10 secunde. De exemplu castron și lingură/pantof și şiret/un muzician și instrumentul lui/un copac și o pasăre și așa mai departe. Acesta este un exercițiu rapid. Facilitatorul ar trebui să continue să schimbe perechile, astfel încât tinerii să aibă șansa de a lucra cu cât mai mulți oameni. De fiecare dată când are loc o schimbare de partener, tinerii trebuie să se prezinte și să dea mâna. După exercițiu, trebuie să-și mulțumească unul altuia. Acest lucru este util în special pentru grupurile care nu se cunosc, deoarece ajută la reamintirea numelor.

Exercițiul poate merge dincolo de cupluri și în obiecte mai mari – de exemplu o masă, un dormitor, o fotografie de familie, o periuță de dinți uriașă etc. – implicând grupuri mai mari de tineri 3, 4 sau chiar mai mult, ceea ce transformă exercițiul în „ casa uriașului”. Fiecare grup are din nou aproximativ 10 secunde (cu fiecare sarcină următoare timpul ar trebui să fie din ce în ce mai scurt) pentru a forma obiectul sau grupul de obiecte, singura cerință fiind ca toți participanții dintr-un grup să fie conectați fizic.

Cele două de mai sus pot fi amestecate într-un exercițiu, solicitând participanților să formeze perechi și să facă un obiect, apoi să formeze grupuri de trei persoane cu parteneri diferiți și să facă un alt obiect și așa mai departe, până la grupuri de 5 sau 6. Facilitatorul oferă instrucțiuni rapide pentru participanți, scurtarea timpului de execuție, repetarea acelorași obiecte pentru perechi, grupuri de trei, grupuri de 4 și așa, cerându-le să-și găsească rapid partenerii și să se regrupeze, ceea ce ajută la construirea abilităţilor de teatru ale grupului, rezistența membrilor săi.

Acum imaginați-vă că faceți cele de mai sus cu ochii închiși - găsiți-vă colegii de echipă și recreați formele/obiectele, care au fost atribuite. Acesta poate fi primul exercițiu „în întuneric”.

Apoi, participanților li se poate cere să găsească un loc în cameră, să stea pe loc și să asculte muzica pe care facilitatorul o redă pentru ei. La un moment dat ar trebui să înceapă cu toții să meargă cu ochii închiși, să fie atenți să nu se ciocnească dureros de alți membri ai grupului, doar să exploreze spațiul, cu ochii închiși, încercând să urmărească dinamica muzicii și să simtă grupul. Facilitatorul le poate cere să-și imagineze că se află într-o pădure, înconjurați de sunete, mirosuri și senzații. Sau pe o plajă lungă, cu briză dinspre mare.

După un timp, participanții sunt instruiți să se oprească, cu ochii închiși și să caute pe cineva în apropiere – un partener pentru următorul joc. Fiecare pereche primește două bețe de bambus lungi de 1 metru. Perechea trebuie să le echilibreze cu vârfurile degetelor arătătoare. Facilitatorul redă muzică pe fundal. Partenerii stau unul față în față, echilibrând bețele, picioarele ferme, ușor depărtate pentru un echilibru bun. Facilitatorul ar trebui să le ceară perechilor să înceapă să se miște încet în spațiu, mai întâi ținând picioarele bine fixate pe pământ și când perechea este suficient de încrezătoare – perechea poate începe, de asemenea, să se miște prin cameră. Scopul lor este să țină bastoanele în aer cu ochii închiși, simțind când este timpul să conducă și când este timpul să urmărească. Nu va exista un acord verbal cu privire la cine conduce și cine urmăreşte. Înțelegerea ar trebui să vină în pereche fără discuții. Ideea exercițiului este de a explora toate direcțiile din spațiu fără a folosi vederea și de a învăța să colaborezi cu oricine.

Salut japonez. După acest exercițiu, facilitatorul poate cere grupului să facă din nou un cerc. Dirijorul ajută grupul să se concentreze, să se simtă ca un întreg, cu ochii închiși. Facilitatorul le cere participanților să stea drepti și să se relaxeze, cât mai neutru posibil, ascultând cu atenție restul grupului. Facilitatorul alege un membru al grupului și îi atribuie rolul dirijorului. Acest dirijor trebuie să facă un pas înainte și să întindă un braț (stânga sau dreapta) spre centrul cercului și să rostească tare sunetul „HA”. Pe măsură ce dirijorul începe această mișcare, întregul grup trebuie să încerce să facă aceeași mișcare și să sune în sincronie perfectă împreună cu liderul. Cu ochii inchisi. Apoi toți participanții revin la poziția lor de pornire, pregătiți pentru o nouă încercare cu un nou dirijor. Dacă un dirijor nu reușește să-și spună suficient de clar intenția de a face o mișcare, facilitatorul ar trebui să-i permită o a doua sau a treia încercare, demonstrând cât de aproape se mută grupul spre perfecțiune, pur și simplu fiind nemișcat și atent la toți ceilalți.

Furtună de hârtie. Participanții sunt rugați să creeze din nou un cerc, fiecare având o coală de ziar. Poate fi o persoană sau mai multe persoane așezate pe scaune în mijlocul cercului. Toți au ochii închiși și stau nemișcați în timp ce ascultă instrucțiunile facilitatorului. Instructorul le spune oamenilor din cerc că trebuie să creeze o furtună cu foile de hârtie pe care le țin în mână – trebuie să-și imagineze cum începe ploaia încet, cad picături mari singuratice (atingând foaia de ziar cu vârful degetelor), apoi devine mai intens (bătând mai puternic pe ziar), apoi se enervează cu adevărat (motoliți hârtia și rupeți-o) și apoi reveniți încet la pace din nou – bătând, bătând mai rar, scoțând zgomote unice cu hârtia și ajungând la oprirea mişcării. Ideea oamenilor din cerc ar fi să se simtă ca un grup – înțelegând dinamica furtunii și producând-o în armonie și sincronie – și ca persoana/oamenii din centru să experimenteze ceva absolut unic – o furtună realistă produsă cu foi de ziar.

Atelierul poate continua cu exercițiul „polului de încredere”. Puneți 7-8 participanți în picioare într-un cerc, într-o îmbrățișare strânsă. Participanții merg pe rând în interiorul cercului. Toți au ochii închiși. Persoanele din cerc încep să emită un sunet constant, în timp ce cel din centru începe să se deplaseze în interiorul cercului, întorcându-se, bazându-se pe sprijinul oferit de cei din cerc. Pătura sonoră formată în jurul persoanei din mijloc protejează de stimulii externi și de frici. Această siguranță declanșează încrederea în ceilalți și favorizează formarea grupului și încrederea în grup. Facilitatorul ar trebui să fie responsabil pentru reglarea duratei experienței în interiorul cercului pentru fiecare participant.

Jocurile de încredere sunt o parte indispensabilă a tuturor atelierelor/laboratoarelor de teatru. Aceste exerciții îmbunătățesc încrederea în sine, în ceilalți și în lumea înconjurătoare. Oprirea vederii ajută la dezvoltarea unei mai mari prezențe de sine, a unei mai mari sensibilități și a unei mai bune înțelegeri a altor simțuri. Trainingul despre „încredere” într-un mediu protejat precum un atelier/laborator de teatru, permite participanților să se concentreze asupra comportamentului lor individual, pentru a-l transforma într-o contribuție fundamentală (împreună cu comportamentele celorlalți) pentru o creștere conștientă a întregului grup.

După exerciții, facilitatorul trebuie să explice participanților că nu au avut scopul unei simulări a orbirii, ci mai degrabă o intensificare a altor simțuri pentru realizarea unei experiențe diferite și mai profunde, care într-un spațiu sigur și reglementat este aproape de felul în care persoanele cu deficiențe de vedere își experimentează mediul. Demonstrând modul în care o persoană cu o deficienţă de vedere realizează alte sarcini zilnice este o modalitate excelentă de a face atelierul – de exemplu, să turnați un pahar cu apă, să știți ce este în farfurie, să folosiți un baston alb pentru a naviga prin spațiu și altele. În cel mai bun caz, un elev cu deficiențe de vedere conduce unele dintre aceste activități, împreună cu sau chiar înlocuind complet facilitatorul. Dacă timpul o permite, după această experiență de legături și conștientizare, se poate organiza o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru ca toţi colegii de clasă să aibă șansa de a afla și mai multe despre colegul lor cu deficienţe de vedere. Elevul ar trebui să fie gata să se expună și să vorbească despre lucruri pe care le-a considerat cu adevărat personale, totuși, o astfel de „dezvăluire” este importantă pentru obținerea incluziunii, bazată pe înțelegere, apreciere și acceptare.

Dacă urmează să fie organizate mai multe ateliere pentru același grup mixt de văzători și de participanți cu deficienţe de vedere, facilitatorul poate folosi exerciții V.I.S.I.ON (linkul este mai sus) sau V.I.V.A. (vezi lista surselor), precum și exerciții din așa-numitul labirint al teatrului senzorial.

MATERIALE ȘI RESURSE SUPLIMENTARE

Haine și încălțăminte confortabile, spațiu suficient, scaune, ceva recuzită și eșarfe dacă este necesar și bună dispoziție, player muzical și difuzoare (pentru unele exerciții)

EVALUARE

Oprirea vederii stimulează înțelegerea și conștientizarea despre viața fără vedere?

Au îmbunătățit activitățile propuse incluziunea copiiilor cu deficienţe de vedere în clasă sau printre alte grupuri de colegi?

Cum sporește teatrul conștientizarea și empatia?

SURSĂ

V.I.S.I.ON Erasmus+ project training programme: https://vision-erasmusplus.eu/telecharger/VISION_training_program_FINAL_EN.pdf

Silverman, A. M. (2015) The Perils of Playing Blind: Problems with Blindness Simulation and a Better Way to Teach about Blindness b, JBIR:  https://nfb.org/images/nfb/publications/jbir/jbir15/jbir050201.html 

V.I.V.A. Erasmus+ project training programme: https://www.viva-erasmusplus.eu/intellectual-output-setp

TITLU

“Cuptorul de probleme”

SCOP

prin procesul creativ pentru a analiza o problemă aleasă de tineri și a crea un dispozitiv care să rezolve acea problemă.

PROVOCAREA pentru INCLUZIUNE ABORDATĂ

Fizica, comportamentala, sociala, culturala

DOMENIUL ARTISTIC

Colaj, sculptură, desen

DURATĂ

3  x 45 min.

INSTRUCȚIUNI PAS CU PAS

Lecţia 1. (45 min.)

Profesorul prezintă sarcina. (5 minute)

Împarte elevii în grupuri de câte 5.

Fiecare echipă poate veni cu un nume pentru grupul său. (5 minute)

Selectează o problemă relevantă pentru tineri. (15 minute)

Compuneți întrebările interviului. (20 min.)

Lecția 2. (45 min.)

Elevii preiau interviuri de la alți membri ai grupului. (15 minute)

Când se întorc în grupurile lor, rezumați informațiile adunate. (15 minute)

Gândurile în ploaie sugerează un posibil mecanism pentru a rezolva problema. (15 minute)

Lecția 3. (45 min.)

Folosind informațiile obținute, elevii creează denumirea mecanismului și îl produc prin diverse mijloace artistice (desen, colaj, sculptură). (30 minute)

Grupurile își prezintă mecanismele și principiul „funcționării” acestora. (15 minute)

În sala de clasă are loc o expoziție de mecanisme

MATERIALE ȘI RESURSE SUPLIMENTARE

Instrumente de desen: creioane, markere, hârtie

Instrumente necesare pentru sculptură: cutii, hârtie, sticle de plastic, lipici, foarfece, bandă adezivă.

Instrumente necesare pentru colaj: hârtie, reviste, foarfece, lipici.

EVALUARE

Ce problemă a fost aleasă pentru tineri?

Cum au funcționat grupurile? Ce a fost mai ușor, ce a fost mai greu?

Cum pot contribui arta și creativitatea la rezolvarea problemelor vieții?

SURSĂ

Adaptat dupa High School art lesson by Joe Fusaro: Advocacy to Action (davisart.com)