PARTEA 3: Implicarea comunității

Arta poate fi considerată o componentă indispensabilă a unei educații complete - sunt discipline artistice obligatorii în mai multe dintre comunitățile și sistemele educaționale europene. Cu toate acestea, o preocupare bine-cunoscută este cea cu privire la statutul relativ și valoarea acordată disciplinelor artistice în toate comunitățile. În acest capitol vom descrie o serie de bune practici din țările europene, precum Lituania, Turcia, Bulgaria, Italia, Spania, România (țări din care provin partenerii contractuali ai proiectului Increa+), pentru a include arta și creația artistică în cadrul comunității.

Educația artistică nu se limitează la mediul educațional formal, ci la activitățile non-formale, activități de agrement și recreere, acestea servesc ca o modalitate de integrare socială pentru diferite grupuri sociale dezavantajate (copii neșcolari, persoane cu dizabilități, vârstnici, deținuți, minoritari, bolnavi sau migranți) și sunt complementare educației școlare, în funcție de timpul de care dispun profesorii din țările europene.

Educația artistică în cadrul comunității este descrisă prin intermediul contactul direct al indivizilor cu lucrări și mijloace artistice (cum ar fi concerte organizate, expoziții organizate, lansări de cărți, biblioteci și filme, vizite la muzee sau galerii de artă) și implicarea acestora în practicile artistice (practicarea artei în școli și în afara lor).

The Road Map for Arts Education, elaborată de un grup de experți și UNESCO și prezentată la Prima Conferință Mondială privind educația artistică (Lisabona, 2006, revizuită și actualizată ulterior), pledează pentru rolul esențial al educației artistice în cadrul societăților, pentru a crea un teren comun de înțelegere pentru toate părțile interesate. Există mai multe obstacole în atingerea scopurilor artei în domeniile educaționale, preponderentă fiind lipsa finanțării. Alte obstacole menționate în The Road Map for Arts Education sunt: dificultatea aplicării educației artistice la sistemele educaționale actuale, lipsa de conștientizare din partea actorilor relevanți și, în sfârșit, lipsa de cooperare din partea părților interesate implicate.

Taggart, Whitby & Sharp (2004) au arătat, în studiul lor, că „educația culturală promovată în statele membre UE, la acea vreme, includea dezvoltarea abilităților artistice, cunoștințe și înțelegere, implicarea într-o varietate de forme de artă; creșterea înțelegerii culturale; împărtășirea experiențelor artistice, oamenii devenind și consumatori și contribuitori artistici. Educația artistică conduce la alte rezultate, cum ar fi încrederea în sine, exprimarea individuală, munca în echipă, inter-culturalitatea, participarea la viața culturală”. 

Sharp și Le Métais (2000, p. 7) au relevat că multe țări împărtășesc aceleași convingeri și priorități pentru arte, creativitate și educație culturală: creativitatea este importantă și dezvoltarea ei ar trebui încurajată pentru că îi ajută pe oameni să se simtă incluși și apreciați, dar împărtășesc, de asemenea, aceleași provocări la nivel comunitar, nevoia de a găsi modalități eficiente de a ridica profilul și statutul artelor nu numai în societate, ci și în educație. Toate comunitățile ar trebui să găsească modalități de a ajuta oamenii să recunoască valoarea artelor, făcând experiențele artistice relevante și alocând suficient timp diverselor forme de artă.

Referindu-se la politici, Sharp și Le Métais menționează că „există necesitatea de a investiga contradicția aparentă dintre sprijinul pentru arte la nivel de politică și statutul scăzut perceput pentru arte în școli, pentru a explora implicațiile diferitelor programe de studii, modele și să identifice metode de evaluare care sunt practice, de încredere și plăcute pentru arte, creativitate și educație culturală” (Sharp C., Le Métais J., 2000, p. 18).

Caracterul în schimbare al societăților noastre necesită identificarea de noi priorități, numeroase țări europene pun accent pe dezvoltarea competențelor fundamentale, punând presiune pe mai multe domenii, inclusiv pe arte. 

Fiecare comunitate trebuie să încurajeze cetățenii să participe activ la transmiterea și schimbarea culturală. Țările trebuie să exploreze o serie de acțiuni, pentru a include artele în viața de zi cu zi a cetățenilor lor:

• “Creșterea profilul artelor în școli, pornind de la atitudinile pozitive ale părinților față de activitățile artistice și subliniind valoarea abilităților creative pentru economie, precum și pentru evoluția personală” (Sharp C., Le Métais J., 2000, p. 26),

• Acordarea de sprijin pe pregătirea și formarea profesorilor, pentru a le dezvolta încrederea în a preda incluzând creația artistică,

• Încurajarea unor parteneriate de înaltă calitate între artiști, organizații CCS și școli, prin programe coordonate;

• Dezvoltarea festivalurilor și competițiilor naționale, pentru a scoate în evidență activitățile cultural-artistice, ce aduc beneficii întregii societăți.

Studiul Educația artistică și culturală la școala în Europa, realizat de Eurydice (EACEA, 2009), prezintă informații actualizate, cuprinzătoare și comparabile, despre politicile educaționale artistice din peste 30 de țări europene. Beneficiile implicării artelor în educație sunt destul de similare între țări: aproape toți respondenții menționează „abilități artistice, cunoștințe și înțelegere”, „apreciere critică”, „moștenire culturală”, „expresie/identitate individuală”, „diversitate culturală” , și „creativitate”. În marea majoritate a țărilor, educația artistică vizează dezvoltarea personală și emoțională, deoarece promovează abilitățile sociale și împlinirea de sine (satisfacție) prin experimentare. 

Este îmbucurător faptul că apar un număr mare de inițiative și strategii, în jurul țărilor europene, pentru a crește accesul cetățenilor la evenimente culturale. Un ”coș cultural” sau un ”pașaport cultural” este un mijloc destul de comun de a introduce elevii în cultură și artă. Implementarea acestor măsuri diferă în țările Uniunii Europene.

În acest capitol, vom descrie o serie de bune practici bazate pe artă, cu accent pe educația incluzivă, oferite de partenerii proiectului InCrea+, din Lituania, Spania, Turcia, Italia, România și Bulgaria. Aceste bune practici, 12 în total, câte 2 din partea fiecărui partener, au fost selectate în urma unei cercetări calitative masive în fiecare comunitate, pentru a descrie cele mai bune situații de educație incluzivă. 

Fiecare dintre aceste bune practici este descrisă într-o grilă, dezvoltată de partenerii europeni InCrea+:

• Kauno Juozo Grušo meno gimnazija and Pedagogical Psychological Service din Municipiul Raional Trakai (Lituania), 

• Besime Özderici Ortaokulu (Turcia), 

• Foundation for development of the cultural and business potential of civil society - Fundația CUBU (Bulgaria), 

• Asociația Meraki din Valencia (Spania), 

• Fundația EuroEd (România), 

• Università degli studi di Padova (Italia).

Grila la care ne vom referi se bazează pe experiența unei echipe de experți în educație și acoperă o serie de caracteristici, pentru a o face mai cuprinzătoare și pentru a oferi posibilitatea de a reproduce aceste bune practici la o scară mai mare sau mai mică (menționăm că grila nu este exhaustivă). Grila include informații referitoare la: 

• denumirea bunei practici;

• grupul țintă;

• beneficiile practicii pentru grupurile țintă;

• impactul comunitar/social (obiective);

• materialele utilizate;

• mijlocul artistic;

• cât de mult susține incluziunea;

• aptitudini de secol XXI incluse;

• abordarea provocărilor pentru incluziune.

Bunele Practici menționate în acest capitol, se confruntă cu o serie de limite, pornind de la diversitatea culturală a fiecărei țări și societate în parte, punctul de vedere diferit al fiecărui expert care a dezvoltat practica, până la impactul COVID-19 asupra fiecărei practici. 

Capitolul 5 oferă cititorului posibilitatea de a studia diferitele practici implementate în diferite țări europene; promovează diversitatea culturală prin bune practici care conștientizează patrimoniul cultural și, în special, se concentrează pe activități artistice care promovează incluziunea în societatea modernă.